You will be the death of me

In contextul unei discutii despre tragicul sfarsit al pianistei Mihaela Ursuleasa, mama (bunica ta) isi amintea: Sunt foarte ciudate si periculoase comotiile astea cerebrale. Am avut o colega de scoala, am fost colege si prietene din clasa a V-a si pana intr-a X-a inclusiv, ca ea nu a mai dat pentru treapta a doua. Si m-am intalnit cu mama ei acum cativa ani, destui, in orice caz. Arata ingrozitor si am aflat foarte repede si de ce. Mirela, fata asta, murise la 31 de ani.

Murise in urma unui atac cerebral, rezultat al numeroaselor si repetatelor lovituri in cap aplicate cu religiozitate de sotul ei.

Mereu l-a iubit pe nemernicul ala, un baiat frumos, dar cam golan si foarte gelos, inca din clasa a VI-a, fata, iti dai seama? Si de mana lui a murit, saraca. Si era o fata extraordinara, fusese singura la parinti si era lumina ochilor parintilor ei. Mi-l amintesc foarte bine pe taica-sau, fusese postas in cartierul nostru. Facea orice pentru ea, orice, numai sa-i fie bine. Si ai ei au crezut ca nu-i nimic daca se lasa de scoala daca tot se marita, ca tare-l mai iubea pe baiatul ala. Si uita-te si tu.

Morala de tras din aceasta relatare: Ciuleste bine urechile, casca bine ochii la cel pe care-l visezi si pune-te mereu pe acelasi loc cu el. Nu stiu daca sunt in masura sa te sfatuiesc cu atata rigoare in ton, dar trebuie sa stii, sa poti sa-ti dai seama in sufletul tau de corectitudinea alegerilor pe care le faci si de amploarea riscurilor pe care ti le asumi. Te rog, sa nu uiti sa ai mereu grija, scumpa Nora. E frumos sa iubesti, dar la fel de frumos este sa fii iubita, cu daruire, stima si tandrete.

Te sarut, sufletul meu!

N.b.:Comotia este leziunea cerebrala cauzata de un traumatism la nivel cranian sau la nivelul intregului corp. Este cea mai usoara leziune cerebrala primara aparuta dupa un traumatism si este rezultatul fortelor mecanice asupra craniului si creierului in momentul impactului. In urma traumatismului se produc modificari temporare ale fiziologiei neuronale. Comotia poate determina pierderea temporara a starii de constienta sau ameteala, dar poate exista si fara manifestare clinica. Uneori, poate avea consecinte foarte grave.Image

Iubirea este numai una, dar in lume sunt o sumedenie de imitatii.

Reclame

Great Migrations

Realizat de National Geographic, acest documentar este atat de frumos, incat a fost o reala placere sa-l urmaresc, chiar si partial. Am ramas fara cuvinte redescoperind o multime de vietati care, desi (aparent) subjugate naturii si supuse fatalitatii, isi duc traiul dupa legi firesti, de care noi, oamenii, ne-am indepartat inspaimantator de mult.

Crabii rosii migreaza din padurile tropicale natale pana pe plaja, pentru a se imperechea. dar, in drumul lor, se confrunta cu armate de furnici galbene, rapace si agresive.

Calatoria anuala a fluturelui monarh este desavarsita peste abia patru generatii.

Vulpile zburatoare australiene brazdeaza vazduhul tinandu-si puii prinsi de aripile lor (iara Nora mea n-a dormit altundeva decat in casuta ei pana sa implineasca un an:D)

Morsa de Pacific este inca una dintre victimele climatului Terrei, in continua schimbare.

Am avut rara ocazie de a vedea episoade unice din viata multor fiinte cu care impartim (inechitabil) acest Pamant. Documentarul este narat cu maiestrie, peisajele filmate sunt putin spus impresionante, pana si muzicat este aleasa cu mare grija.

Mi s-a confirmat, inca o data, cat de mici si nestiutori suntem, de fapt.

 

Adapt or perish, now as ever, is nature’s inexorable imperative.
H. G. Wells

 

 Image

 

 

Dintotdeauna, furtuna…

m-a facut sa ma simt bine. E ceva cu furtunile astea, ceva care face sa se trezeasca in mine o alta fiinta, vrajitoare, fiara, mare involburata, poetesa si copila. De multa vreme, norii si ploaia au devenit adevarate elemente poetice. Ce naste in mine furtuna este explicabil: cred ca se inradacineaza undeva intr-un basm citit demult, in cartea unei scriitoare romance, o carte cu ilustratii frumoase: basmul despre Tuna-Furtuna, fiica nestapanita si malitioasa a unui imparat bun, pe care un alt imparat, caruia fata ii stricase sau furase crizantemele de aur (parca), o transforma in furtuna pe mare, blestemand-o sa cutreiere navalnic pamanturile, fara sa gaseasca alinare; oamenii aveau sa o urasca si sa o stie vesnic de frica. Hmmm, ma rog, not me, though:)

Mi-am permis de curand sa observ din nou, indeaproape, furtuna. De la geamul apartamentului alor mei, mai exact: norii pareau fugariti de un monstru nevazut, fioros si tulbure; portile cerului au deschis calea vantului necontenit, aprig si puternic, maturand in cale praful de pe strazi, frunzele copacilor si… gunoaiele din pubele. In prag de furtuna, toti si toate fug sa se adaposteasca, pamantul se zguduie din strafunduri inainte sa se linisteasca, ploaia curata aerul si oranduieste trebile, narile mi se umplu de izul dulceag al pamantului reavan si pletele-mi zburda neinfricate. Tuna-Furtuna isi face simtita prezenta… Pamantul isi astampara setea si-si curata porii incarcati, aburi nesfarsiti se ridica din asfaltul sticlos…

La nuit, qui ne me fait peur

Pentru ca am fost un prunc nu tocmai linistit, se poate decreta ca, de fapt, dintotdeauna mi-a placut noaptea.

In vacantele la munte, petrecute in mare parte la cort, la vremea focului de tabara, obisnuiam sa-mi inalt privirea catre cerul instelat si sa ma las absorbita in imensitatea lui, ratacindu-ma in puzderia de stele, vesnic solitare si reci. Curios e ca ma simteam nespus de bine, de parca as fi fost singura pe lume, dar eram in siguranta, iar mintea mea de copil nu putea decat sa se minuneze si sa se desfete cu sentimentul asta coplesitor, inexplicabil. Tarziu, in American Beauty, m-am amuzat cu seninatate sa descopar ca, de fapt, nu experimentasem ceva unic, protagonistul filmului amintindu-si (spoiler!!!) inaintea mortii de ceva asemanator.

Impreuna cu fratele meu, redescopeream in unele seri tarzii te-miri-ce povesti nocturne, sprijiniti cu coatele pe pervazul ferestrei de la bucatarie, cu gatlejele lungite catre astri ascunzatori de Sailor Moon si Prince Endymion. Noaptea si cerul ei tainic sub alte forme…

In facultate, am aflat o viata de noapte care mi-a dezvaluit brusc Bucurestiul meu prea (ne)iubit, cu incandescente surprinzatoare, suflete amortite si cuibarite sub pietre, cu sunetele lui atat de placute si manifestari nebanuite ale spiritului. Privind in urma, imi dau acum seama cat de nesabuite eram eu si fetele, umbland hai-hui pe strazi lauralnice ale tristului Bucuresti, crosetand cu vorbe adevarate povesti pentru iubirile noastre neimplinite si proiectand in viitor dorinte nefondate. Eram libere si nestingherite, salbatice si vulnerabile, prostute si idealiste, frumoase… Ma sperie, totusi, gandul ca fiica mea va gandi sau visa la fel intr-o (nu prea) buna zi. Cand esti realmente raspunzator pentru altcineva, tot mereu ti se pare ca vremurile si mai ales oamenii nu mai sunt ce-au fost, ca raul pandeste din fiecare cotlon si poti calca in strachini cat ai bate din palme. Dar stiu ca nu e asa, noaptea o va insoti temerar si pe Nora mea cea scumpa si-i va veghea pasii, asa cum a facut si cu mine, si cu milioane si milioane de alte suflete hoinare.

Cu toate ca expresiile ,,proasta ca noaptea,, si ,, noaptea e un sfetnic bun,, se bat cap in cap de-a dreptul, pentru mine doar cea de-a doua e valabila. Astfel ca , inca din adolescenta, mi-am propus sa dorm putin si consistent, doar aveam de citit atatea si de urmarit Friday Rock Show. Obiceiul asta s-a dovedit util odata cu nasterea Norei, deci nu-i bai; am zambit complice la ideea ca si Mircea Eliade a purces catre aceeasi practica, dupa cum relatase in Romanul adolescentului miop:)

Din ce in ce mai putin, insa, imi permit sa ma mai bucur de noapte, sa o imbratisez si sa o adulmec cum se cuvine, sa-i ascult muzica greoaie si sa ma ingrop sub povestile ei mereu noi, desi stravechi. Ne vom reintalni candva, draga prietena, chiar daca pentru putin, caci Timpul se sesizeaza numaidecat si-mi atrage atentie, ca un bunic tafnos, vesnic cu mana pe ceasul cu lant din buzunarul jantilicului.

 

it’s ok to fell this way

gavin de graw – i don’t want to be

where the heart is…

Am locuit intr-o seama de spatii pana acum. Stii cum, pe cat de familiar (chiar insesizabil) iti e mirosul casei in care ai crescut, pe atat de repede remarci mirosul unui alt camin, fie el al prietenilor, vecinilor, rudelor, gazdei unde mergi la munte etc; poate fi vorba de arome mai mult sau mai putin placute, dar fiecare cu specificul ei, asta fara indoiala.

Am locuit in 10 spatii diferite pana acum, in casa copilariei mele, a nasei mele, in camine si in apartamente inchiriate. Acum locuiesc in cel de-al 10-lea spatiu pe care am reusit sa-l fac mai mult al meu decat a fost vreodata altul. Desi suntem tot chiriasi, absolut tot ce se afla in casa asta, caci este vorba de o casuta, ne apartine. Sunt lucruri muncite de noi, dobandite nu prea usor sau primite de la persoanele iubite si care ne indragesc.

Dar mai ales, in casuta asta care se va goli candva, pesemne in cativa ani, de prezenta noastra, s-au construit cele mai frumoase momente ale vietii mele de pana acum, momente ce se vor transforma in amintiri de nepretuit, pentru ca aici este cea dintai casa a fetitei mele, a Norei. Aici au rasunat ca un clinchet de clopotei cele dintai hohote de ras, facand camerele sa vibreze, inecate intr-o rumoare vesela, aici podelele din lemn poarta inca amprenta nevazuta, dar stiuta, a primilor pasi ai Norei, aici am sarbatorit intr-o liniste neobisnuita pentru noi primul nostru Craciun. Imi face o deosebita placere sa ma intorc tot mereu in spatiul asta, de oriunde am fi plecati, prin locuri mai mult sau mai putin luxoase, dar nicicand mai confortabile.

Casa asta o simt a noastra probabil mai mult decat ar trebui, refuz cu obstinatie sa sterg zidurile greoaie de mazgalelile pline de (non)sens ale fatucii, in permanenta o incarcam cu nimicuri dragi si amintiri pe care n-as vrea sa le pierdem, aminitiri care vor evoca intocmai cum suntem noi 3 acum: iubiti, plini de dor si de visuri, rareori mahniti si deseori fericiti.

 

Can we pretend that

Airplanes in the night sky

Are like shooting stars?

I could really use a wish right now

wish right now

wish right now…

Cuvinte pentru tine

Iubita mea iubita, ai deja 1 anisor si 2 luni, mi-ai prilejuit cea mai frumoasa (desi dificila) perioada din viata mea. Frumoasa prin fiecare zambet al tau, fiecare gest si privire pline de iubire, frumoasa pentru ca mi-am demonstrat mie ca pot fi, chiar de la inceput, o mamica buna. Imi doresc acum sa fii mai intelegatoare si mai rabdatoare cu mine, incerc sa te invat zilnic cate ceva, cu toate ca tu te arati incapatanata, plangacioasa si rasfatata. Te iubesc mult si rogu-te sa ma ierti cand mai ridic tonul sau refuz sa te fac partasa la orice mizilic intreprins de mine, iti inteleg curiozitatea caci asa eram (si sunt si acum) si eu, atata doar ca nu ti-o pot satisface orisicand.

Promit, Nora mica si scumpica, sa te invat tot mereu sa acorzi importanta lucrurilor mici, sa te feresti de oamenii care nu au o biblioteca in casa, sa-ti urmezi visul si sa fii curajoasa; sa ierti imperfectiunea, sa te arati mereu mandra de tine, dar nu cu superioritate, ci cu blandete. Sunt atatea lucruri care mie-mi scapa sau pe care le uit, as vrea ca tu sa nu o faci, pentru fercirea ta si binele celor din jurul tau. Sa nu uiti ca trebuie sa meriti si sa pretuiesti ceea ce obtii. Imi doresc pentru tine sa inveti sa te joci cutezator si impetuos cu imaginatia ta, sa fii, pe rand, pirat, motan, educatoare, astronauc, sirena, pictorita, melc, cofetar si gradinar! Zamislesc de pe-acum in gand petice pentru ochiul de sticla al piratului, cos cracii pantalonasilor tai verzi de mai tarziu si brodez paiete pe-o bustiera mica pentru costumul tau de sirena, pictez cate-o masca elaborata pentru balul mascat la care vom merge impreuna, sirete ca doua vulpite…:)

Sa-ti amintesti ca orice nedreptate trece, insa legenda oamenilor de bine ramane.

Sa nu rupi florile si sa nu lovesti animale sau alti copii, iubita mea! 


Iti multumesc aici si in fiecare clipa ca m-ai „ales” pe mine sa-ti fiu mama, fara tine eram lipsita de stralucire, de joc si cantec, prin tine le regasesc si le retraiesc.

Previous Older Entries